ZĂPADĂ, FEBRUARIE, EU …

Cu gândul pe unde a rămas fericirea

La o bomboană de sticlă Duchese când aveam înălțimea exact până unde se termina buzunarul unui om matur, sau pe sania ce era trasă de cineva, principalul că era, că pe atunci nu mai conta

… la ciubotele pline de glod ce le spălam în fața școlii într-un lighean comun cu toți elevii ce învățau la gimnaziu.

Sau poate în clasa a patra când de 8 MARTIE confecționam lucruri importante pentru mame de culoare roșie și albă numite mărțișoare.

Sau poate vara când săream gardul vecinei de două ori mai mare ca mine după căpșunele, să fi intrat pe poartă mă lăsa în gradină, dar așa furate erau mai bune rupte de pe tulpină așa nespălate și mâncate din fugă … și ea mă vedea, dar eu credeam că nu. Probabil că și-a adus și ea aminte de copilăria sa, de aia și se făcea că nu mă vedea.

Sau poate a rămas fericirea la cățelușul pe nume Țigănaș care alerga mereu din urma mașinei lui tata ,  parcă-l văd și-n ziua de azi când deschideam brațele și venea direct, pentru-că știa că am să-l mângâi, știa când se deschide ușa la mașină și i se zicea ” Hai sui” ,  lătra bucuros dând din coadă și se urcă, că mereu se găsea și un loc pentru el la cineva în brațe sau la picioarele noastre …  dar care mai apoi a fost călcat de o altă mașină și am rămas fără el ducându-i dorul …

Sau poate a rămas fericirea pe toloaca unde duceam bobocii la păscut vara?

Sau poate a rămas pe foaia alba desenând cu creionul simplu, sau poate a rămas acolo la casa părintească, sau poate la bunica în deal unde făceam colibă sub nucarii umbroși, sau poate la tătunea în deal pe la știubeile cu albini gustând din faguri, sau poate prin copacii lui de cireși care le mai simt și azi gustul.

Sau poate în pod când scoatem ” răzâncuțele de la pozunci” pentru a sări în ” răzâncă” (pentru-că așa o numeam), sau poate fericirea a rămas în mahala unde ne jucam de-ascunsa sau furând bostani.

Sau poate fericirea a rămas acolo unde eram noi toată familia la o masă împreună, sau poate am îngropat-o în vie ca pe o comoară?

… sau poate a rămas într-o minciună pe care eu am crezut-o, sau poate a rămas intr-o bătaie de a mamei care am primit-o în zadar (și ea până in ziua de azi îmi zice că o să prindă bine vieții mele), sau poate a rămas în visele îndeplinite, sau poate a rămas cu primele aparențe pe la clubul din sat.

Sau poate a rămas în drum în autocarul ce ma adus pentru prima oară la Chișinău la treisprezece ani.

Sau poate a rămas acolo unde nu țin eu minte, sau poate a rămas în întrebările fără de răspuns, sau poate a rămas … a rămas o amintire, pe care trebuie să o numim FERICIRE strecurată în prezent prin lacrimi.

Consider important

• Să ai prieteni adevărați
• Să lupți
• Să crezi
• Să înduri greul
• Să te bucuri
• Să te aștepte cineva
• Să crezi/ să creadă în tine
• Să iubești
• Să ierți/să ceri iertare
• Să cauți
• Să poți face pe cineva să zâmbească
• Să ajuți pe cel ce are nevoie
• Să poți asculta
• Să nu uiți
• Să dansezi și să cânți
• Să citești ca să ai ce învăța și cui povesti
• Să alergi
• Să te plimbi prin ploaie
• Să te dăruiești cuiva
• Să fii fericit
• Să prețuiești ceea ce ai
• Să-ți iubești viața
• Să te iubești pe tine însuți
• Să nu fii rău
• Să nu invidiezi
• Să nu ții pică
• Să zâmbești
• Să faci tot posibilul
• Să crezi în tine și puterile proprii
• Să faci din suflet și cu suflet
•  Să-ți ascul-ți inima
• Să-ți îndeplinești dorințele
• Să nu încetezi să visezi
• Să nu te temi să te comporți ca un copil, chiar dacă ești matur
• Să încerci imposibilul …

LA MULȚI ANI !!!

Dragii mei … uitați de cele rele, tot ce e bun luați cu voi și împărțiți din bucurii cu cei de alături. Viața e frumoasă, e și mai frumoasă atunci când-ți dai seama că ziua în care trăiești nu vreai să se termine și uneori arzi de nerăbdare să te trezești în cea de mâine. Eu nu am de cât să vă urez numai bine, luptați și prețuiți ceea ce aveți. Aveți grijă de voi și de cei de alături. Sănătate, putere răbdare … și dorințele se v-or îndeplini și toate se vor face … la timpul lor. LA MULȚI ANI ! FIȚI FERICIȚI !!!

RECAPITULARE

A venit și ziua în care ne amintim cu drag de tot, lăsăm în urmă o amintire, zile, nopți, visuri, gânduri- mulțimea de lucruri pe care o realizăm într-un an ce se strecoară într-o singură secundă ce desparte un an de altul. Și de fiece dată ne dorim să ajungem la ora fixă a nopții pentru a păși având în gând o dorință pe care ne dorim să se realizeze. Și nimic nu se face și se întâmplă în zadar … și pentru nimic în lume nu trebuie să lăsăm mâinele în jos … și nimănui nimic nu trebuie să-i demonstrăm … și ce considerăm că e al nostru trebuie să luptăm și să obținem.
La sfârșitul fiecărui an ne amintim de momentele plăcute, să uităm de cele rele dar să nu uităm să luăm o lecție din ea.
Deși eu, prin multele pe care mi le doresc aș fi vrut ca lumea să nu mai fie atât de rea. Că acolo unde nu e răutate consider că trebuie să fie multă dragoste, ceea ce lipsește multora în ziua de azi.
Am trecut de 2011 și mi-am luat din el ce am considerat că trebuie, eu nu am uitat despre zâmbet- accesoriul cel mai principal din viața unui om. Dacă va fi zâmbet jumate din problemă va fi rezolvată.
Visele nu se realizează de la sine, visele doar apar de la sine … restul depinde de noi.
”Am realizat ceea ce a fost în puterile mele și a depins de mine, poate că uneori ar fi trebuit să depun mult mai mult efort.”
De ne-am apuca să facem ceea ce credem că e imposibil de realizat, am obține foarte multe în această viață și atunci am simți pe pielea noastră că nu trăim în zadar. Trebuie să gustăm din greutate pentru a cunoaște frumosul și a da mâina cu bucuria.
Eu l-am petrecut frumos pe 2011 și am intrat pășind cu dreptul, cu zâmbetul pe buze cu pace în suflet și în compania prietenilor dragi în 2012.
A mai trecut un an !
Și mai jos veți vedea câteva poze din seara de REVELION. Eu detalii nu am scris ce și cum a fost după 00.00, de una sunt sigură … că durerea de cap pe care am avut-o a fost din una plăcută

This slideshow requires JavaScript.

Despre cuvintele pătrunzătoare scrise cu negru pe alb din cartea: A. Einstein – ‘Cum văd eu lumea’

‘Noi nu știm ce e esențial în propria noastră existență personală, iar altcuiva nu-i trebuie să-i pese de ea. Ce știe un pește despre apa în care înoată întreaga lui viață?
Ce a fost amar și dulce a venit din afară, ce a fost greu dinăuntru,din străduința proprie. Am făcut în principal, ceea ce firea ma îndemnat să fac. A fost penibil să primesc pentru asta atât de multă prețuire și dragoste. Și săgeți ale urii au fost țintite spre mine: ele nu m-au atins însă nicicând, deoarece veneau oarecum dintr-o altă lume, iar cu aceasta nu am nici o legătură.
Trăiesc într-o singurătate care e dureroasă în tinerețe, dar minunată în anii maturității’
” Dar, cum am spus-o, nu sunt în măsură să analizez ceea ce a rămas ancorat în subconștientul meu.”
” Mai întâi, cred, împreună cu Schopenhauer, că unul dintre cele mai puternice motive ce conduc la artă și știință este evadarea din viața de toate zilele cu asprimea ei dureroasă și pustiul ei dezolant, din cătușile propriilor dorințe veșnic schimbătoare..Toate astea-l alungă pe omul sensibil din existența personală în lumea contemplării obiective și a înțelegerii; este un motiv comparabil cu nostalgia ce îl împinge pe orășean, fără putință de împotrivire din ambianța sa zgomotoasă și lipsită de perspectivă spre ținuturile liniștite ale munților înalți unde privirea se pierde în depărtări prin aerul liniștit și pur și se anină de contururi odihnitoare create, parcă, de eternitate … ”
‘ … experiența simplă nu poate nu poate genera cunoașterea, aceasta fiind produsă doar prin compararea creațiilor spiritului cu faptele observației. ‘

Bradul 2011/2012 Chișinău!

This slideshow requires JavaScript.

Seri dedicate rândurilor necitite …

Seri dedicate lucrurilor nefăcute sau puțin uitate … m-am întors de pe unde eram. M-am așezat în colțișorul preferat, bine luminat și … am deschis cartea. Din nou, printre rânduri necitite o să mă regăsesc, muzica va colora gândurile, rândurile care nu vreau să se termine … Rânduri care se aștern, suflet ce absoarbe scrisul frumos și gândurile proaspete, redate prin chițibușuri de litere luminoase ce-ți pot deschide calea pe unde ți-ai dori.
Miros de pagini noi de parcă deja le-ai simți gustul ca cel de pâine caldă. Și cum să treci pe alături liniștit când pe coperta ei scrie;
Socrate:’ Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință, pentru a ne împărtăși, cât suntem în viața, din virtute și înțelepciune. Frumoasă e răsplata, iar speranța mare. Firește, nu se cade ca un om de bun simț să se înverșuneze în a susține că lucrurile stau întocmai așa cum le-am înfățișat eu. Dar ceea ce se cuvine să susținem cu toată dârzenia este că, de vreme ce sufletul, nu-ncape îndoială; e nemuritor, soarta și sălașurile lui vor fi cam așa cum am spus. Crezând asta, cred că merită să-ți asumi oarecare risc. Căci e un risc frumos și tot ce ține de el trebuie să-l repetăm ca pe o încantație. Iată de ce zăbovesc de atâta vreme asupra mitului. În orice caz, ținând seama de aceasta, omul care, de-a lungul vieții, și-a luat rămas bun de la plăcerile și de la podoabele trupului, pe care le socotea străine de el și dăunătoare, omul care, dimpotrivă, și-a dat toată silința să învețe ceva care, în loc de podoabe străine, a vrut pentru sufletul său podoabele sale adevărate: cumpătarea și dreptatea, curajul, libertatea și adevărul, omul acesta trebuie să aibă încredere în soarta sufletului.’
… și mai am o slăbiciune, nu pot să merg liniștită pe lângă o librărie fără a trage cu coada ochiului pe rafturile ce le ador și unde cărțulii-le așteaptă de a fi procurate, citite și adăugate pe o altă etajeră a unu-i alt stăpân (spre exemplu, eu)!

Chișinău de seară

Fără multe vorbe, doar cuvinte se vor scrie redate prin milioanele de lumini ce se joacă în privirea adâncită în gândurile rătăcite pe străzile acestui minunat oraș înserat Chișinău de seară. Noaptea-i șterge culoarea rămânând dezbrăcat privind îndrăgostit la tot ceea ce se mișcă. Nimic în plus … străzi ce-și poartă numele mândre, parcuri încoronate cu poeți și toți enigmatici în veșnică așteptare că cel ce va trece pe alături să le citească numele, din nou, din nou …
Felinare ce accentuează scheletele copacilor goi în coajă bătrână, havuzul care nu mai plânge- pentru că e toamnă,trotuarele care știu toate tainele trecătorilor rămânând tot în taină cu frunze acoperite de vânt purtate. Chișinău de seară, serile tuturor … cu nimic comparate.
Chișinău, cu miros de ”pâine caldă” mereu în așteptare, construit cu porțile larg deschise care-și întâlnește și totodată se bucură de oaspeții bun veniți în lumea și serile lui. Oraș cu care-ți este foarte greu să te desparți la plecare, dorul de Chișinău e ca și acel de casă părintească.
Aici unde murmurul de apă, sunetul de păsări, iarba pe care stai întins e mai curată decât fericirea. Liniștea pe care o găsești aici e frumoasă, e mai frumoasă și în suflet-pentru că există și merită să o simți și să o trăiești …
Serile în străzi pustii … arhitectură ce-ți face cu ochiul din umbra nopții și florile de la balcoane luminate de lumina lunii curată ca acea brumă a dimineții condensată și strânsă într-o picătură.
Nimic și pentru nimic și niciodată, nimeni nu va îndrăzni să zică ceva de rău, pentru că e prea bună, buni-i sunt oamenii cu suflete blânde și mâini muncitoare cu inimi veșnic luptătoare:
„Au ridicat cetăţi, au scris balade,
Şi au cîntat, şi-au plîns, şi-au arat,
Au stat la ocnă, au ars pentru dreptate,
Ei au trăit, trăind-au luminat”.
(„Marii bărbaţi” de V.ROMANCIUC) … (va continua)

Plăcințele !

Eu azi am mâncat plăcințele, nu, eu azi am făcut plăcințele și apoi am mâncat. De mult, tare de mult nu am mai făcut asta și azi printre altele am găsit și timp pentru a mă sustrage absolut de la tot (gânduri, nevoi și alte multe chestii … ). Chiar am avut o deosebită plăcere că am găsit timp și pentru a face ceva plăcut și din tot sufletul.
Cred că de astă vară nu am mai făcut plăcinte, ce-i drept că am mai mâncat de atunci și până acum . Azi alături de ele (plăcințelele) pe masă și-a onorat prezența și VINUL ALB (ceea ce în poză nu se vede). Mi-am adus aminte cum o mai făceam altă dată pe la bunica Nina (tare-mi mai plăcea când dădea un sunet și zicea ” Voi veniți azi la plăcinte? ” ce fel de întrebare. Ca ghiulele eram în deal la ea! În deal- de atât că trăiește în marginea satului și acea margină de sat e mai ridicată), sau chiar acasă făcute de mama. Ne strângeam toți împreună și vorba era vorba și masa era masă și plăcințele fierbinți, fierbinți ; tot odată vroiam și să o gust de fapt să o mănânc schimbând-o dintr-o mâină în alta că frigea … Tare-i gustoasă amintirea, oi, plăcinta am vrut să zic Și să nu uit de compotul din căpșunele care a făcut gust plăcintelor, tare gustoșel și el și căpșunelele din el (neam-neam). Plăcințele cu varză și cu brânză au fost și fierbinți și bune